Cugetari despre iubire – Mikhail Naîmy – Cartea lui Mirdad
Iubirea este Legea lui Dumnezeu.Trăiţi pentru a putea învăţa să iubiţi. Iubiţi pentru a putea învăţa să trăiţi. Nici o altă învăţătură nu i se cere Omului. Şi ce înseamnă a iubi, decât ca acela care iubeşte să se contopească de-a pururi cu cel iubit, încât perechea să devină una?
Şi pe cine, sau ce alegem să iubim? Inseamnă să alegi o anume frunză din Pomul Vieţii şi să-ţi reverşi asupra ei întreaga inimă? Dar ramura care poartă frunza? Dar trunchiul care poartă ramura? Dar coaja care apără trunchiul? Dar rădăcinile care hrănesc coaja, trunchiul, ramurile şi frunzele? Dar pământul care adăposteşte rădăcinile? Dar soarele, marea şi aerul, care fac pământul să rodească?
Dacă o măruntă frunză din copac este vrednică de iubirea voastră, cu cât mai vrednic este copacul în întregimea lui. Iubirea care alege numai o parte din tot, se osândeşte de la bun început la suferinţă. Voi spuneţi: „Dar pe acelaşi copac sunt frunze – şi frunze. Unele sunt sănătoase, unele bolnave; unele sunt frumoase, unele urâte; unele sunt uriaşe, unele sunt pipernicite. Ce altceva am putea face decât să deosebim şi să alegem?”
Vă zic vouă, din uscarea frunzei bolnave vine prospeţime acelei sănătoase. Şi vă mai spun că urâţenia este pensula, culoareaşi paleta Frumuseţii; şi că cea pipernicită nu ar fi fost pipernicită dacă nu i-ar fi dat din statura ei celei uriaşe.
Voi sunteţi Pomul Vieţii. Feriţi-vă să vă dezbinaţi pe voi înşivă. Nu stârniţi o roadă împotriva altei roade, o ramură împotriva altei ramuri, o frunză împotriva altei frunze, nici nu le faceţi să se ridice împotriva rădăcinilor; nici nu-l stârniţi pe copac împotriva pământului-mamă. Căci chiar aceasta faceţi voi atunci când iubiţi o parte mai mult decât tot restul, sau azvârlind restul.
Voi sunteţi Pomul Vieţii. Rădăcinile voastre sunt pretutindeni. Ramurile şi frunzele voastre se află pretutindeni. Roadele voastre se află în gurile tuturor. Oricum ar fi roadele acestui copac; oricum i-ar fi ramurile şi frunzele, oricum i-ar fi rădăcinile, ele sunt roadele voastre; sunt ramurile şi frunzele voastre; sunt rădăcinile voastre. Dacă vreţi ca pomul să rodească roade dulci şi înmiresmate, dacă vreţi ca el să fie mereu verde şi puternic, luaţi seama Ia seva cu care îi hrăniţi rădăcinile.
Iubirea este seva Vieţii, în timp ce Ura este puroiul Morţii. Insă Iubirea, asemenea sângelui, trebuie să curgă prin vine fără oprelişti. Puneţi stavilă sângelui şi el se va preschimba în primejdie şi năpastă.
Şi ce este Ura decât Iubire înăbuşită, sau Iubire stăvilită, devenită astfel venin ucigător atât pentru cel care o nutreşte, cât şi pentru cel nutrit; atât pentru cel care urăşte, cât şi pentru cel urât?
0 frunză galbenă din pomul vieţii este doar o frunză înţărcată de Iubire. Nu învinuiţi frunza galbenă. O ramură uscată este doar o ramură înfometată de Iubire. Nu învinuiţi ramura uscată. O poamă putredă este doar o poamă hrănită cu Ură. Nu învinuiţi poama putredă. Ci mai curând învinuiţi inima voastră oarbă şi avară care vrea să împărtăşească seva vieţii numai câtorva şi să-i lipsească de ea pe cei mulţi, lipsindu-se astfel pe sine de ea.
Nu poate fi altă iubire decât iubirea de Sine. Nici un sine nu este real în afara Atot-cuprinzătorului Sine. De aceea este Dumnezeu în întregime Iubire, pentru că El se iubeşte pe Sine. Atâta vreme cât sunteţi chinuiţi de iubire, nu v-aţi aflat încă adevăratul vostru Sine şi nici nu aţi aflat cheia de aur a Iubirii. Iubind un sine trecător, iubirea voastră este trecătoare.
Iubirea bărbatului pentru femeie nu este, cu adevărat, iubire. Este doar un foarte îndepărtat semn al ei. Iubirea părinţilor pentru copil este doar pragul templului sfânt al Iubirii. Atâta vreme cât fiecare bărbat iubeşte doar o singură femeie – şi viceversa; atâta vreme cât fiecare copil este doar copilul unor părinţi anume – şi viceversa, lăsaţi-i pe bărbaţii şi femeile mândri de carnea şi de oasele lor să se agate de carne şi de oase, dar nu rostiţi niciodată numele sfânt al Iubirii. Căci aceasta este hulă.
Nu aveţi prieteni, atâta vreme cât puteţi socoti un singur om drept duşman.Cum ar putea fi sălaş sigur pentru prietenie, inima care adăposteşte ură? Nu puteţi cunoaşte bucuria Iubirii câtă vreme în inimi aveţi ură. Dacă aţi nutri toate lucrurile cu seva Vieţii, în afară doar a unui anume vierme mărunt, acel anume vierme mărunt vă va amărî viaţa. Căci iubind ceva, sau pe cineva, vă iubiţi de fapt doar pe voi înşivă.
De asemenea, urând ceva, sau pe cineva, vă urâţi de fapt pe voi înşivă. Iar ceea ce urâţi este nedespărţit legat de ceea ce iubiţi şi de voi înşivă, ca şi cele două feţe ale aceleiaşi monede. Dacă aţi vrea să fiţi cinstiţi cu voi înşivă, ar trebui să iubiţi, ceea ce urâţi şi ceea ce vă urăşte, înainte de a iubi ceea ce iubiţi şi ceea ce vă iubeşte.
Iubirea nu este o virtute. Iubirea este o trebuinţă; mai mare decât pâinea şi apa; mai mare decât lumina şi aerul.
Nimeni să nu se fălească, iubind. Ci mai degrabă să răsufle Iubire la fel de spontan şi liber, aşa cum inspiră aerul şi îl expiră. Căci Iubirea nu are nevoie de nimeni să o slăvească. Iubirea însăşi va slăvi acea inimă pe care o află vrednică de ea. Nu aşteptaţi vreo răsplată pentru Iubire. Iubirea este destulă răsplată pentru Iubire, după cum Ura este destulă osândă pentru Ură.
Nici nu ţineţi vreo socoteală Iubirii. Căci Iubirea nu dă socoteală nimănui decât sieşi. Iubirea nici nu dă cu împrumut, nici nu împrumută. Iubirea nici nu cumpără, nici nu vinde; ci atunci când dă, se dă cu totul; iar când ia, ia totul. Chiar luarea de către ea înseamnă dăruire. Chiar dăruirea ei, înseamnă a lua. De aceea ea este aceeaşi astăzi, mâine şi în veci.
La fel cum un fluviu puternic, vărsându-se în mare, este veşnic umplut de către mare, la fel şi voi trebuie să vă goliţi de voi înşivă în Iubire, pentru a putea fi mereu plini de Iubire. Fluviul care şi-ar opri pentru sine darul său către mare, ar deveni o apă stătătoare.
Nu există „mai mult” sau „mai puţin” în Iubire. în clipa când încercaţi să măsuraţi şi să cântăriţi Iubirea, ea vă va aluneca printre degete, lăsând în urma ei amintiri amare. Nici nu există „acum” sau „atunci”, nici „aici” şi „acolo” în Iubire. Toate timpurile sunt un singur Timp pentru Iubire.
Toate locurile sunt locaşuri pentru Iubire. Iubirea nu cunoaşte hotare sau oprelişti. O iubire al cărei mers este oprit de vreo piedică, încă nu este vrednică de numele de Iubire.
V-am auzit spunând adeseori că Iubirea este oarbă, înţelegând prin aceasta că ea nu poate vedea greşeală în cel iubit. Acest fel de orbire este o culme a vederii. De-aţi fi mereu atât de orbi încât să nu vedeţi nici o greşeală în nimeni! Nicidecum! Limpede şi pătrunzător este ochiul Iubirii. De aceea nu vede nici o greşeală.
Atunci când Iubirea vă va fi limpezit vederea, atunci nu veţi socoti nimic ca fiind nevrednic de iubirea voastră. Doar un ochi despuiat de iubire, doar un ochi vinovat se îndeletniceşte mereu să găsească greşeală. Orice greşeli află, sunt doar propriile sale greşeli. Iubirea cuprinde. Ura dezbină.
(…)Chiar trupurile voastre, atât de pieritoare pe cât par, s-ar putea împotrivi nimicirii dacă aţi iubi fiecare celulă a lor cu aceeaşi înflăcărare.
Iubirea este pace, vibrând de cânturile Vieţii. Ura este luptă însetată de suflarea necurată a Morţii. Ce aţi vrea: Iubire şi să fiţi în veşnică pace? Sau ură şi să fiţi în luptă veşnică?
Pământul întreg fiinţează în voi. Cerurile şi ostile sale fiinţează în voi. Deci, iubiţi Pământul şi toate vlăstarele lui, dacă vreţi să vă iubiţi pe voi înşivă. Şi iubiţi cerurile şi pe toţi locuitorii lor, dacă vreţi să vă iubiţi pe voi înşivă.
Iubire si spiritualitate