O zi minunata tuturor,liniste ,credinta si iubire in suflet va doresc dragi prietenCel care vrea să facă bine, bate la poartă; cine iubeşte, găseşte poarta deschisă.(Rabindranath Tagore)

O ploaie albă, rece, scutură văzduhul și Soarele ferit se închide în cei mai negri nori,

Atâtea frunze galbene în valuri își dau duhul, îmbrățișând aleea în tomnatice culori.
Simt vântul cum aleargă pustiul fără nume, și umbrele gonite de orbul felinar,
Ascund lipsa de viață în parcul fără lume, în care îndrăgostiții nu-și mai au hotar.

Străbat aleea udă spre banca ce m-așteptă, sub salcia ce-și plânge amarul fără soț,
Pe malul unui lac, ce ape nu mai poartă, ți-ai furișat năluca asemeni unui hoț.
M-așez ferit de ploaie și deschid o carte, în însemnări trecute sper să te regăsesc,
Să dau un nume Umbrei ce rătăcind în noapte, a scrijelit în suflet un simplu te iubesc.

Pe cer nu-i loc de stele, se naște o furtună, trăsnind cu tumult mândru întregul orizont,
Pe tâmpla mea căruntă norii se adună, iar inima albastră susține loc de front.
Te-am întâlnit o dată, o singură privire, și te-ai vândut tăcerii și negurii în abis,
Ai prins adânc sămânța, printr-o despărțire, și totul ca o șoaptă desprinsă dintr-un vis.

Mi-aduc aminte ochii, înnobilau privirea, ca două perle negre ce-n noapte strălucesc,
Dintr-o clipire scurtă lăsai doar amintirea și liniștea în suflet n-o mai regăsesc.
O ploaie aspră, rece, rupe în jur tăcerea și Cerul se frământă sub vuietul nebun,
Cerneala se împrăștie amorțind căderea pe foaia fără capăt și început de drum.

Îmi legăn nerăbdarea în foaierul lugubru, privesc melancolia unui pustiu abstract,
Furtuna-și domolește pe praguri simfonia și liniștea încheie cel din urmă act.
Te aștept pe bancă, sorbind dintr-o țigară, al cărei fum jonglează în ritmuri arăbești,
Mă vei găsi aici în fiecare seară, Străina mea pierdută în fantasmatice povești…(postat Mishuk)