O zi minunata tuturor,liniste ,credinta si iubire in suflet va doresc dragi prietenCel care vrea să facă bine, bate la poartă; cine iubeşte, găseşte poarta deschisă.(Rabindranath Tagore)

O ploaie albă, rece, scutură văzduhul și Soarele ferit se închide în cei mai negri nori,

Atâtea frunze galbene în valuri își dau duhul, îmbrățișând aleea în tomnatice culori.
Simt vântul cum aleargă pustiul fără nume, și umbrele gonite de orbul felinar,
Ascund lipsa de viață în parcul fără lume, în care îndrăgostiții nu-și mai au hotar.

Străbat aleea udă spre banca ce m-așteptă, sub salcia ce-și plânge amarul fără soț,
Pe malul unui lac, ce ape nu mai poartă, ți-ai furișat năluca asemeni unui hoț.
M-așez ferit de ploaie și deschid o carte, în însemnări trecute sper să te regăsesc,
Să dau un nume Umbrei ce rătăcind în noapte, a scrijelit în suflet un simplu te iubesc.

Pe cer nu-i loc de stele, se naște o furtună, trăsnind cu tumult mândru întregul orizont,
Pe tâmpla mea căruntă norii se adună, iar inima albastră susține loc de front.
Te-am întâlnit o dată, o singură privire, și te-ai vândut tăcerii și negurii în abis,
Ai prins adânc sămânța, printr-o despărțire, și totul ca o șoaptă desprinsă dintr-un vis.

Mi-aduc aminte ochii, înnobilau privirea, ca două perle negre ce-n noapte strălucesc,
Dintr-o clipire scurtă lăsai doar amintirea și liniștea în suflet n-o mai regăsesc.
O ploaie aspră, rece, rupe în jur tăcerea și Cerul se frământă sub vuietul nebun,
Cerneala se împrăștie amorțind căderea pe foaia fără capăt și început de drum.

Îmi legăn nerăbdarea în foaierul lugubru, privesc melancolia unui pustiu abstract,
Furtuna-și domolește pe praguri simfonia și liniștea încheie cel din urmă act.
Te aștept pe bancă, sorbind dintr-o țigară, al cărei fum jonglează în ritmuri arăbești,
Mă vei găsi aici în fiecare seară, Străina mea pierdută în fantasmatice povești…(postat Mishuk)

Hristos a inviat dragi prieteni!....Va doresc tuturor sanatate,credinta in suflet,iubire si numai bine alaturi de cei dragi!

Viata este complicata si nu trebuie sa va necajiti prea tare pentru nimic,cu ajutorul bunului Dumnezeu romanii vor trece cu bine prin toate incercarile si toate capcanele intinse de soarta. Dragi romani,oriunde in aceasta lume va aflati nu va pierdeti credinta in Dumnezeu ,cu ajutorul rugaciunilor veti trece mai usor prin greutati.

Prin nasterea in lumea asta
Traian Dorz
Prin naşterea în lumea asta noi am venit într-un exil,
Tu ne-ai trimis pentru-o slujire – şi timpul rânduindu-ni-l.
Când slujba noastră şi când timpul cel hotărât
va fi-mplinit,
noi, fericiţi, ne vom re-ntoarce la locul drag făgăduit.

Dar chiar şi-aici, ce dulci popasuri ne-ai rânduit
din când în când,
ce minunat ne-a fost tot drumul spre muntele slăvit urcând,
de-am fi ştiut privi nainte cum ştim acum privi napoi
cu cât mai plin de bucurie şi-ncredere-ai fi mers cu noi!

Şi-acum când ceva ni se-ntâmplă
şi trec prin noi nişte fiori,
deşi nu ştim nimic nainte, stăm liniştiţi şi-ncrezători;
va fi, sau nu va fi, – Tu Singur ştii numai ce ne-ai rânduit,
la ce răscruce stăm! – şi totuşi ce pace ne-ai statornicit!

De câte ori am fost 'nainte la vreo răscruce ca acum
eram atât de plini de teamă
şi ne feream de-acest greu drum,
iar azi, când asta, omeneşte, ar fi să fie şi mai grea,
cu câtă linişte ne umpli fiinţa chiar privind la ea!

Nu-i oare chiar şi asta, Doamne, un semn dumnezeiesc
şi sfânt
că tot ce ni se-ntâmplă-i planul ce-l ai cu noi
pe-acest pământ?
Şi chiar încrederea cea tare ce-ai pus-o-n noi în voia Ta
nu-i oare tocmai ea dovada că Tu eşti Cel Ce vei lucra?

… O fie voia Ta, Părinte, noi, fericiţi, Te preamărim
şi-ngenuncheaţi smeriţi alături
vrem liniştiţi să Ţi-o-mplinim,
fă să privim numai spre Tine şi numai spre Cuvântul Tău
crezând mereu cu neclintire că-i bine tot ce pare rău!

Vrem să ne-ncredem mai puternic ca orişicând în Mâna Ta
că noi nici bănuim acuma ce Tu mai vrei a ne-arăta.
Când, Doamne, pân’ acum cu nimeni n-ai mai lucrat
aşa frumos,
cum să nu credem noi că astăzi ne dai un har mai luminos?

Şi când trecutul tot ne este atât de plin cât îl vedem,
cum n-ar fi mai degrab’ cu slavă tot viitorul ce-l avem?
… O,-ncredeţi-vă-n El puternic, voi, fraţii mei,
pe noul drum,
că tot ce-a fost cu noi pân’ astăzi
– e pentru ce va-ncepe-acum!

Noapte binecuvantata!...„Iubirea e poezia simţurilor. Ori e sublimă, ori nu există. Dar când există, e pentru vecie şi creşte mereu în intensitate. Cei vechi o numeau fiica Cerului şi Pământului” (H. De Balzac).

Îmi bate ploaia în geam Din ceruri, tăcută şi udă De-atîtea dorinţe ce am Ca Ea, visul meu, să m-audă Sînt trişti pentru mine azi norii Zăgazul de lacrimi l-au rupt Şi curg în şiroaie fiorii Pe-obrazul meu palid şi supt Chemare de dor trăsneşte din cer Cu ochi de iubire aprinşi Iar vîntul o poartă stingher În stropii pe geamuri prelinşi Adun în căuşul palmei izvor Adus din cerul tău, de departe Şi gura îl soarbe-nsetată de dor S-astîmpăr vulcanul iubirii deşarte

Se-aleargă nori negri prin gînduri nebune Plîngîndu-mi şiroaie pe geam Din ochii tăi pierduţi într-o lume Ce-o caut în van să te am. Şi plouă, şi curge, şi-i vînt Tăcut de la geam ploaia privesc, Purtîndu-te-n suflet şi-n gînd Fulgeră cerul cît te iubesc. E noapte, e zi, nu mai ştiu Doar norii de ploaie cerul perindă Şi sufletul meu cel pustiu Doar ploaia pot s-o cuprindă În stropii ei îmi eşti universul Ce l-ai lăsat prin el să te am, Te mîngîi cu palma, te mîngii cu versul În ploaia ce-mi bate în geam. Copyright@George Dudău

HRISTOS A INVIATA!...O SAPTAMANA BINECUVANTATA,DUMNEZEU SA VA PAZEASCA DE TOT CE ESTE RAU!....O tăcere solemnă domneşte în cer şi pe pământ şi numai fâlfâitul neliniştei respiră în noaptea nemărginită ... pare că fiinţa mea o aşteaptă ... iar sufletul o caută prin vise ... unde eşti tu iubire?

Este important să aparţii iubirii! Iubirea este inepuizabilă şi tălmăceşte voinţa inimii. Eu cred că această iubire a noastră dezvoltă şi o relaţie exceletă cu domeniul lui Dumnezeu pe lângă o independenţă a gândirii conceputale de a o îngrădi în propriile-i graniţe ale infinitului.Eu judec iubirea şi imaginea ei dintr-o perspectivă suverană, conştient fiind că o trăire consemnată nu dispare, ci revine în reflecţie.Suntem supuşi vieţii întotdeauna deoarece la baza ei stă iubirea ce constă în decizie, preferinţă şi cristalizare de sentimente.Viaţa nu poate fi separată de iubire şi nu poate fi posibilă fără bunăvoinţa lui Dumnezeu. Iubirea este o trăire conştientă şi completă ce se raportează la gândire. Cred că există în iubire trăiri ale indivizilor care gândesc şi ale indivizilor care nu gândesc, deci nu trăiesc în propria certitudine, trăiesc de moment, împinşi de instincte. O iubire se iveşte în faţa altei iubiri pentru a se împlini acel act al recunoaşterii reciproce, pentru ca cei ce se iubesc să fie unul pentru altul, să se înţeleagă reciproc şi să nu poată reacţiona unul împotriva celuilalt, să se perceapă raportându-se unul la elălalt.

Astfel, apare şi în iubire diferenţa dintre gândire şi existenţa naturală, diferenţă semnificativă ce merită luată în considerare. Nu poţi iubi o femeie de n-ai primi mai întâi revelaţia iubirii ce ţi-o poartă şi convingerea că ea te consideră cel mai iubit dintre pământeni.Te simţi atât de slab ... parcă nu-i mai poţi face de multe ori faţă iubirii...ai nevoie de o refulare... şi-ţi vine a crede că iubirile cele mai frumoase sunt imposibile. Iubirea te face să simţi o durere estompată şi surdă în inimă, ce te face trist şi să doreşti în acel moemnt fiinţa iubită, să simţi, să o vrei, să o iubeşti... îţi plânge sufletul. Nu poţi să crezi vreodată că iubirea are o putere atât de mare încât să ne guverneze viaţa!Nu putem crede că noi nişte muritori de rând putem înţelege sensul unui sentiment nemuritor ce dăinuie dinaintea noastră... Îţi aştepţi iubita cu o gură de ... cafea fierbinte, tare şi cu parfum... de iubire şi să-i spui cu mult patos că o iubeşti. În iubire nu poate fi pasivitate şi interpretezi în diferite moduri fiecare gest al persoanei iubite, apoi să o mângâi, să o săruţi şi să o ţii într-o strânsă îmbrăţişare infinită ..., până simţi cum ţi se taie respiraţia. Aştepţi să ţi se ofere tot mai mult pentru a nu crede că nu te iubeşte... destul, pentru a o cunoaşte cu adevărat, pentru a pătrunde cel mai adânc în suflet indiferent de cruda realitate care te face să plângi şi să suferi cumplit de multe ori. Te doare inima, suferi cum n-ai mai suferit vreodată şi ... ai dori să-ţi iei iubita în braţe pentru a te vindeca şi simţi că te depăşesc aceste situaţii! La fiecare declaraţie de iubire te pătrund fiorii iubirii şi te impresionează până la lacrimi, simţi că eşti copleşit de iubire şi că structura sufletelor celor ce se iubesc este neobişnuită, cu aspiraţii prea mari şi se hrănesc cu trăiri şi sentimente profunde, că au modul lor de a fi, de a iubi, de a crede, de a visa, de a dărui... însă nu putem înţelege cum s-a supradimensionat şi aprofundat durerea din suflet ce te face de multe ori să plângi deoarece plânsul face parte din taina sufletului, din lumea interioară pe care tu o cunoşti atât de bine, fiind unul din vectorii de imagine ai sufeltului... Iubirea te face să visezi cu ochii deschişi şi îşi varsă frumosul în gânduri.(Scris de Ioan Hotea)

DRAGI PRIETENI VA DORESC TUTUROR GANDURI BUNE SI FRUMOASE,SANATATE,LINISTE,IUBIRE IN SUFLET SI UN SFARSIT DE SAPTAMANA ASA CUM VA DORITI!

LA POVESTI CU UN PRIETEN

.Mor de sete si as vrea...sa beau apa cea mai rece...dar cand ma sarura ea de sete imi trece....sunt versuri care descriu o iubire ireala...poetii isi descriu visele dragul meu prieten...iubirea este de foarte multe ori un vis pe care ai vrea sa-l atingi si nu ai curajul necesar sau de cele mai multe ori nu ai norocul sa o intalnesti....Cei ce au trait iubind,pierzand acest magic sentiment au ochii vesnic inlacrimati si o vor cauta tot restul vietii...scriu poezii in care descriu tristetea pierderii si au suflet cald si iubitor cunoscand acea iubire descrisa in biblie si adusa de Iisus pe pamant ...Oamenii ca mine vad in orice intamplare tot ce este bun ....in orice om un suflet bun...pentru mine totul in jur este frumos...iubesc viata asa cum este ea ,cu bune si rele....nu judec si nu vreau sa fac rau nimanui...de aceea de multe ori cei din jur ma cred o naiva....asta ma distreaza...

Mi-am amintit de o intamplare petrecuta acum cativa ani la o cabana....intalnisem acolo o familie din Bucuresti si printre altele am inceput sa povestim de importanta credintei ortodoxe in aceste timpuri tulburi...Credinta in Bunul Dumnezeu este pentru mine ceva ...nu stiu cum sa iti expilic sa nu cumva sa crezi si tu ca nu sunt prea sanatoasa la minte ...deci...pentru mine Dumnezeu este REAL...un om ca tine si ca mine...nu stiu daca ma crezi sau nu dar eu ,,L-AM VAZUT '' si am foarte multe intamplari in care am primit ajutor de la EL si de la BUNA LUI MAICUTA...in momentrul cand spuneam domnei acelea sa se roage pentru sanatate nu stiu de ce am inceput sa plang...ea...s-a uitat la mine foarte nu stiu cum si nu a mai spus nimic iar eu de emotii nu am mai putut vorbi...la cateva zile doamna spune unei prietene ca eu sunt foarte ciudata... Nu stiu ce pot spune,poate asa ma vad oamenii pe mine si poate asa ma vei vedea si tu...in realitate sunt o femeie obisnuita numai ca am un mare defect...spun cu voce tare ce gandesc..

Rugaciunea dragul meu prieten, te va ajuta sa treci peste framantarile tale sufletesti ,sa gasesti solutii la  necazuri ,sa vezi lucrurile in culori frumoase ,sa fii mai bun si mai intelept.Te sfatuiesc din tot sufletul sa incerci si vei vedea cata dreptate am,vei iubi pe cei din jurul tau si vei vedea lumea cu alti ochii.

Sper din suflet sa te impresioneze in mod placut aceasta frumoasa poezie scrisa de preferatii mei Ioan Grigoras si Liliana Trif.Doi oameni minunati care traiesc o iubire frumoasa si carora le doresc din tot sufletu  multa sanatate si fericire.

Cândva mi-or creşte aripi de dorul tău să ştii 

Şi o să-ţi ies în cale, prin poarta inimii, 

Voi trece ca o vrajă şi voi deschide larg 

Ferestrele albastre să afli că-mi eşti drag. 

Cândva mi-or creşte frunze pe ramurile verzi, 

Voi înflori deodată şi poate-ai să mă crezi 

Că niciodată, nimeni, atâtea primăveri 

Nu mi-a lăsat pe buze... Noi doi restanţieri 

La marea fericire, ne-am întâlnit tardiv... 

Cândva mi-or creşte aripi lipsite de motiv, 

Voi învăţa că zborul cu tine e înalt, 

Că noi trăim de-o vreme unul în celălalt. - 

Când îți vor crește aripi, în basmul meu te-aştept 

Să-ți spăl cu rouă ochii şi să te strâng la piept 

Iar din magnolii albe să-ți cos veșminte noi, 

Că-s patru anotimpuri și numai amândoi 

Le vom trăi pe toate în vers, iar pe pământ 

Vom construi altare cu rune din cuvânt, 

Că nimeni, niciodată, nu va putea la fel 

Să se transforme-n floare cu râs de clopoțel. 

Și dacă lângă tine am învățat să zbor, 

Dă-mi mâna ta, iubito, deasupra tuturor 

Să ne ‘nălţăm pe tâmpla acestui vis înalt 

Că locuim de-o vreme unul în celălalt. 

(autori Ioan Grigoras si Liliana Trif )