HRISTOS A INVIATA!...O SAPTAMANA BINECUVANTATA,DUMNEZEU SA VA PAZEASCA DE TOT CE ESTE RAU!....O tăcere solemnă domneşte în cer şi pe pământ şi numai fâlfâitul neliniştei respiră în noaptea nemărginită ... pare că fiinţa mea o aşteaptă ... iar sufletul o caută prin vise ... unde eşti tu iubire?

Este important să aparţii iubirii! Iubirea este inepuizabilă şi tălmăceşte voinţa inimii. Eu cred că această iubire a noastră dezvoltă şi o relaţie exceletă cu domeniul lui Dumnezeu pe lângă o independenţă a gândirii conceputale de a o îngrădi în propriile-i graniţe ale infinitului.Eu judec iubirea şi imaginea ei dintr-o perspectivă suverană, conştient fiind că o trăire consemnată nu dispare, ci revine în reflecţie.Suntem supuşi vieţii întotdeauna deoarece la baza ei stă iubirea ce constă în decizie, preferinţă şi cristalizare de sentimente.Viaţa nu poate fi separată de iubire şi nu poate fi posibilă fără bunăvoinţa lui Dumnezeu. Iubirea este o trăire conştientă şi completă ce se raportează la gândire. Cred că există în iubire trăiri ale indivizilor care gândesc şi ale indivizilor care nu gândesc, deci nu trăiesc în propria certitudine, trăiesc de moment, împinşi de instincte. O iubire se iveşte în faţa altei iubiri pentru a se împlini acel act al recunoaşterii reciproce, pentru ca cei ce se iubesc să fie unul pentru altul, să se înţeleagă reciproc şi să nu poată reacţiona unul împotriva celuilalt, să se perceapă raportându-se unul la elălalt.

Astfel, apare şi în iubire diferenţa dintre gândire şi existenţa naturală, diferenţă semnificativă ce merită luată în considerare. Nu poţi iubi o femeie de n-ai primi mai întâi revelaţia iubirii ce ţi-o poartă şi convingerea că ea te consideră cel mai iubit dintre pământeni.Te simţi atât de slab ... parcă nu-i mai poţi face de multe ori faţă iubirii...ai nevoie de o refulare... şi-ţi vine a crede că iubirile cele mai frumoase sunt imposibile. Iubirea te face să simţi o durere estompată şi surdă în inimă, ce te face trist şi să doreşti în acel moemnt fiinţa iubită, să simţi, să o vrei, să o iubeşti... îţi plânge sufletul. Nu poţi să crezi vreodată că iubirea are o putere atât de mare încât să ne guverneze viaţa!Nu putem crede că noi nişte muritori de rând putem înţelege sensul unui sentiment nemuritor ce dăinuie dinaintea noastră... Îţi aştepţi iubita cu o gură de ... cafea fierbinte, tare şi cu parfum... de iubire şi să-i spui cu mult patos că o iubeşti. În iubire nu poate fi pasivitate şi interpretezi în diferite moduri fiecare gest al persoanei iubite, apoi să o mângâi, să o săruţi şi să o ţii într-o strânsă îmbrăţişare infinită ..., până simţi cum ţi se taie respiraţia. Aştepţi să ţi se ofere tot mai mult pentru a nu crede că nu te iubeşte... destul, pentru a o cunoaşte cu adevărat, pentru a pătrunde cel mai adânc în suflet indiferent de cruda realitate care te face să plângi şi să suferi cumplit de multe ori. Te doare inima, suferi cum n-ai mai suferit vreodată şi ... ai dori să-ţi iei iubita în braţe pentru a te vindeca şi simţi că te depăşesc aceste situaţii! La fiecare declaraţie de iubire te pătrund fiorii iubirii şi te impresionează până la lacrimi, simţi că eşti copleşit de iubire şi că structura sufletelor celor ce se iubesc este neobişnuită, cu aspiraţii prea mari şi se hrănesc cu trăiri şi sentimente profunde, că au modul lor de a fi, de a iubi, de a crede, de a visa, de a dărui... însă nu putem înţelege cum s-a supradimensionat şi aprofundat durerea din suflet ce te face de multe ori să plângi deoarece plânsul face parte din taina sufletului, din lumea interioară pe care tu o cunoşti atât de bine, fiind unul din vectorii de imagine ai sufeltului... Iubirea te face să visezi cu ochii deschişi şi îşi varsă frumosul în gânduri.(Scris de Ioan Hotea)