Hristos a inviat dragi prieteni!....Va doresc tuturor sanatate,credinta in suflet,iubire si numai bine alaturi de cei dragi!

Viata este complicata si nu trebuie sa va necajiti prea tare pentru nimic,cu ajutorul bunului Dumnezeu romanii vor trece cu bine prin toate incercarile si toate capcanele intinse de soarta. Dragi romani,oriunde in aceasta lume va aflati nu va pierdeti credinta in Dumnezeu ,cu ajutorul rugaciunilor veti trece mai usor prin greutati.

Prin nasterea in lumea asta
Traian Dorz
Prin naşterea în lumea asta noi am venit într-un exil,
Tu ne-ai trimis pentru-o slujire – şi timpul rânduindu-ni-l.
Când slujba noastră şi când timpul cel hotărât
va fi-mplinit,
noi, fericiţi, ne vom re-ntoarce la locul drag făgăduit.

Dar chiar şi-aici, ce dulci popasuri ne-ai rânduit
din când în când,
ce minunat ne-a fost tot drumul spre muntele slăvit urcând,
de-am fi ştiut privi nainte cum ştim acum privi napoi
cu cât mai plin de bucurie şi-ncredere-ai fi mers cu noi!

Şi-acum când ceva ni se-ntâmplă
şi trec prin noi nişte fiori,
deşi nu ştim nimic nainte, stăm liniştiţi şi-ncrezători;
va fi, sau nu va fi, – Tu Singur ştii numai ce ne-ai rânduit,
la ce răscruce stăm! – şi totuşi ce pace ne-ai statornicit!

De câte ori am fost 'nainte la vreo răscruce ca acum
eram atât de plini de teamă
şi ne feream de-acest greu drum,
iar azi, când asta, omeneşte, ar fi să fie şi mai grea,
cu câtă linişte ne umpli fiinţa chiar privind la ea!

Nu-i oare chiar şi asta, Doamne, un semn dumnezeiesc
şi sfânt
că tot ce ni se-ntâmplă-i planul ce-l ai cu noi
pe-acest pământ?
Şi chiar încrederea cea tare ce-ai pus-o-n noi în voia Ta
nu-i oare tocmai ea dovada că Tu eşti Cel Ce vei lucra?

… O fie voia Ta, Părinte, noi, fericiţi, Te preamărim
şi-ngenuncheaţi smeriţi alături
vrem liniştiţi să Ţi-o-mplinim,
fă să privim numai spre Tine şi numai spre Cuvântul Tău
crezând mereu cu neclintire că-i bine tot ce pare rău!

Vrem să ne-ncredem mai puternic ca orişicând în Mâna Ta
că noi nici bănuim acuma ce Tu mai vrei a ne-arăta.
Când, Doamne, pân’ acum cu nimeni n-ai mai lucrat
aşa frumos,
cum să nu credem noi că astăzi ne dai un har mai luminos?

Şi când trecutul tot ne este atât de plin cât îl vedem,
cum n-ar fi mai degrab’ cu slavă tot viitorul ce-l avem?
… O,-ncredeţi-vă-n El puternic, voi, fraţii mei,
pe noul drum,
că tot ce-a fost cu noi pân’ astăzi
– e pentru ce va-ncepe-acum!

Noapte binecuvantata!...„Iubirea e poezia simţurilor. Ori e sublimă, ori nu există. Dar când există, e pentru vecie şi creşte mereu în intensitate. Cei vechi o numeau fiica Cerului şi Pământului” (H. De Balzac).

Îmi bate ploaia în geam Din ceruri, tăcută şi udă De-atîtea dorinţe ce am Ca Ea, visul meu, să m-audă Sînt trişti pentru mine azi norii Zăgazul de lacrimi l-au rupt Şi curg în şiroaie fiorii Pe-obrazul meu palid şi supt Chemare de dor trăsneşte din cer Cu ochi de iubire aprinşi Iar vîntul o poartă stingher În stropii pe geamuri prelinşi Adun în căuşul palmei izvor Adus din cerul tău, de departe Şi gura îl soarbe-nsetată de dor S-astîmpăr vulcanul iubirii deşarte

Se-aleargă nori negri prin gînduri nebune Plîngîndu-mi şiroaie pe geam Din ochii tăi pierduţi într-o lume Ce-o caut în van să te am. Şi plouă, şi curge, şi-i vînt Tăcut de la geam ploaia privesc, Purtîndu-te-n suflet şi-n gînd Fulgeră cerul cît te iubesc. E noapte, e zi, nu mai ştiu Doar norii de ploaie cerul perindă Şi sufletul meu cel pustiu Doar ploaia pot s-o cuprindă În stropii ei îmi eşti universul Ce l-ai lăsat prin el să te am, Te mîngîi cu palma, te mîngii cu versul În ploaia ce-mi bate în geam. Copyright@George Dudău

HRISTOS A INVIATA!...O SAPTAMANA BINECUVANTATA,DUMNEZEU SA VA PAZEASCA DE TOT CE ESTE RAU!....O tăcere solemnă domneşte în cer şi pe pământ şi numai fâlfâitul neliniştei respiră în noaptea nemărginită ... pare că fiinţa mea o aşteaptă ... iar sufletul o caută prin vise ... unde eşti tu iubire?

Este important să aparţii iubirii! Iubirea este inepuizabilă şi tălmăceşte voinţa inimii. Eu cred că această iubire a noastră dezvoltă şi o relaţie exceletă cu domeniul lui Dumnezeu pe lângă o independenţă a gândirii conceputale de a o îngrădi în propriile-i graniţe ale infinitului.Eu judec iubirea şi imaginea ei dintr-o perspectivă suverană, conştient fiind că o trăire consemnată nu dispare, ci revine în reflecţie.Suntem supuşi vieţii întotdeauna deoarece la baza ei stă iubirea ce constă în decizie, preferinţă şi cristalizare de sentimente.Viaţa nu poate fi separată de iubire şi nu poate fi posibilă fără bunăvoinţa lui Dumnezeu. Iubirea este o trăire conştientă şi completă ce se raportează la gândire. Cred că există în iubire trăiri ale indivizilor care gândesc şi ale indivizilor care nu gândesc, deci nu trăiesc în propria certitudine, trăiesc de moment, împinşi de instincte. O iubire se iveşte în faţa altei iubiri pentru a se împlini acel act al recunoaşterii reciproce, pentru ca cei ce se iubesc să fie unul pentru altul, să se înţeleagă reciproc şi să nu poată reacţiona unul împotriva celuilalt, să se perceapă raportându-se unul la elălalt.

Astfel, apare şi în iubire diferenţa dintre gândire şi existenţa naturală, diferenţă semnificativă ce merită luată în considerare. Nu poţi iubi o femeie de n-ai primi mai întâi revelaţia iubirii ce ţi-o poartă şi convingerea că ea te consideră cel mai iubit dintre pământeni.Te simţi atât de slab ... parcă nu-i mai poţi face de multe ori faţă iubirii...ai nevoie de o refulare... şi-ţi vine a crede că iubirile cele mai frumoase sunt imposibile. Iubirea te face să simţi o durere estompată şi surdă în inimă, ce te face trist şi să doreşti în acel moemnt fiinţa iubită, să simţi, să o vrei, să o iubeşti... îţi plânge sufletul. Nu poţi să crezi vreodată că iubirea are o putere atât de mare încât să ne guverneze viaţa!Nu putem crede că noi nişte muritori de rând putem înţelege sensul unui sentiment nemuritor ce dăinuie dinaintea noastră... Îţi aştepţi iubita cu o gură de ... cafea fierbinte, tare şi cu parfum... de iubire şi să-i spui cu mult patos că o iubeşti. În iubire nu poate fi pasivitate şi interpretezi în diferite moduri fiecare gest al persoanei iubite, apoi să o mângâi, să o săruţi şi să o ţii într-o strânsă îmbrăţişare infinită ..., până simţi cum ţi se taie respiraţia. Aştepţi să ţi se ofere tot mai mult pentru a nu crede că nu te iubeşte... destul, pentru a o cunoaşte cu adevărat, pentru a pătrunde cel mai adânc în suflet indiferent de cruda realitate care te face să plângi şi să suferi cumplit de multe ori. Te doare inima, suferi cum n-ai mai suferit vreodată şi ... ai dori să-ţi iei iubita în braţe pentru a te vindeca şi simţi că te depăşesc aceste situaţii! La fiecare declaraţie de iubire te pătrund fiorii iubirii şi te impresionează până la lacrimi, simţi că eşti copleşit de iubire şi că structura sufletelor celor ce se iubesc este neobişnuită, cu aspiraţii prea mari şi se hrănesc cu trăiri şi sentimente profunde, că au modul lor de a fi, de a iubi, de a crede, de a visa, de a dărui... însă nu putem înţelege cum s-a supradimensionat şi aprofundat durerea din suflet ce te face de multe ori să plângi deoarece plânsul face parte din taina sufletului, din lumea interioară pe care tu o cunoşti atât de bine, fiind unul din vectorii de imagine ai sufeltului... Iubirea te face să visezi cu ochii deschişi şi îşi varsă frumosul în gânduri.(Scris de Ioan Hotea)