“Iubirea trebuie să fie o relaţie plină de prietenie, în care nimeni nu este superior, în care nimeni nu decide cum să se desfăşoare lucrurile, în care partenerii sunt pe deplin conştienţi că sunt diferiţi, că abordarea lor în ceea ce priveşte viaţa este diferită, că modul lor de viaţă este diferit şi, cu toate aceste diferenţe, se iubesc. Ei nu vor găsi nici o problemă. Nu încercaţi să creaţi ceva suprauman. Fiţi umani şi acceptaţi omenescul celuilalt, cu toate slăbiciunile inerente naturii umane. Celălalt va comite probabil greşeli, tot aşa cum comiteţi şi voi, şi va trebui să învăţaţi. A fi împreună înseamnă a învăţa să iertaţi, să uitaţi, să înţelegeţi că şi celălalt este la fel de uman ca şi voi” (Osho).
Cuprinşi de vraja sentimentului etern,
Am răsturnat clepsidra timpului rănită
Şi te-am iubit “în glasul roţilor de tren”,
Sub o tribună goală, liniştită.
Te-am sărutat prelung, cu-nfrigurare,
Cu setea celui care în deşert
Vede-n „Morgana” oaza salvatoare
Şi-n visul pătimaş – un lucru cert.
Mi-am săturat privirile flămânde,
Neostenite fulgere sub geană
Şi ţi-am cuprins cu braţe tremurânde
Frumosul trup, prea dulce amazoană!
Şi m-am înfiorat de mângâieri,
Adevărat balsam pentru iubire,
Ce-au transformat banalul unei seri
Într-un suprem moment de fericire!
(Clepsidra rănită-Alexandru Soficaru)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu