sâmbătă, 1 noiembrie 2014

De 1 Noiembrie, cimitirele se transformă în oaze de lumină Cu câteva zile înainte, creștinii merg la cimitir şi curăță mormintele, iar pe 1 Noiembrie aceștia duc flori la cimitir si se roaga pentru cei ce nu mai sunt printre noi.

Rugaciune pentru morti.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte pe adormitul robul tău/ adormiţii robii tăi (numele).
Pomeneşte, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii şi a vieţii celei ce va să fie au adormit, părinţi şi fraţi ai noştri şi pe toţi cei care întru dreapta credinţă s-au săvârşit, şi iartă-le lor toate greşelile pe care cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul le-au săvârşit şi-i aşează pe ei, Doamne, în locuriluminoase, în locuri cu verdeaţă, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea şi unde cercetarea feţei Tale veseleşte pe toţi sfinţii Tăi cei din veac. Dăruieşte-le lor şi nouă împărăţia Ta şi împărtăşirea bunătăţilor Tale celor negrăite şi veşnice şi desfătarea vieţii Tale celei nesfârşite şi fericite. Că Tu eşti Învierea şi odihna adormiţilor robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţam, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
De 1 Noiembrie, cimitirele se transformă în oaze de lumină
Cu câteva zile înainte, creștinii merg la cimitir şi curăță mormintele, iar pe 1 Noiembrie aceștia duc flori la cimitir, în special crizanteme, flori specifice toamnei și acestei sărbători. Mormintele se împodobesc cu flori și coroane de flori. Se aprind lumânări și candele pentru sufletele celor decedați.
În această zi, oamenii dau de pomană în memoria morților. În unele zone din Ardeal se duc la cimitir dulciuri sau alte produse de patiserie și se dau copiilor.
În legendele populare, noaptea de 1 Noiembrie este cea în care porțile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar cei morţi vin să îi viziteze pe cei vii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu