Iubita mea, să nu plângi niciodată
după această toamnă ce s-a dus,
Ea a trecut prin inimă, ca altădată,
lăsând doar întrebări fără răspuns!
Să nu te întristezi, aşa vom fi mereu,
doi trecători prin lumea asta ca un vis...
Tu vezi, citim şi azi din ultimul eseu
pe care-o frunză călătoare ţi l-a scris!
Să nu-ţi laşi lacrima să creadă în iubire,
când amintirile în şoaptă îţi vorbesc!
Prea multe inimi triste aşteaptă fericire,
ele-au crezut mereu în primul ,,te iubesc"!
Oceanul ţi-a trimis la mal fiori şi ploaie,
cu valuri frânte-n stânci te-a învelit...
Colindă vânturile reci, iar dorurile taie
Cărări prin sufletul de tine dezvelit!
Regretele târzii ascund sub adieri polare
Mireasma florilor căzute, lin, prin înserări.
În ochii tăi am desenat cu razele de soare
Nori albi ce ţi-au lăsat pe braţe mângâieri.
Cu mâinile micuţe prinde imensitatea
şi de va fi iar toamnă poate ne-om revedea!
Sărutul tău va alunga din nopţi singurătatea,
iar cerul nu va şti că ai fost steaua mea!
autor Daniel Luca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu